Unul dintre inculpații condamnați definitiv în Dosarul Retrocedărilor, cazul care vizează terenuri însumând mii de metri pătrați din Constanța care au fost retrocedate în timpul mandatului fostului primar Radu Mazăre, a obținut în instanță reabilitarea judecătorească.
Este vorba despre Cristian Borcea, acesta fiind condamnat definitiv, decizia penală nr. 32 din 07.02.2019, de Înalta Curte de Casație și Justiție, la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, cu obținerea de avantaje patrimoniale, cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni.
Cererea de reabilitare a fost soluționată de judecătorii de la Tribunalul București.
MINUTĂ
Solutia pe scurt: Admite cererea de dispunere a reabilitării judecătorești, formulată de către condamnatul BORCEA CRISTIAN. În temeiul art. 533 C.pr.pen. raportat la art. 166 C.pen. și art. 168 C.pen., dispune reabilitarea judecătorească a condamnatului BORCEA CRISTIAN. Dispune comunicarea, spre știință, către IGPR – Serviciul cazier judiciar, statistică și evidențe operative. În temeiul art. 275 alin. (3) C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestație în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.
În motivarea deciziei, Tribunalul București reține că petentul Cristian Borcea 'a fost condamnat prin două sentințe penale succesive, cea mai gravă pedeapsă aplicată fiind de 5 ani închisoare. Petentul a fost liberat condiționat la data de 06.11.2019, având un rest rămas neexecutat de 608 zile'.
Judecătorii mai spun că 'potrivit fișei de cazier actualizat al petentului, de la momentul liberării și până în prezent, nu au mai fost pronunțate hotărâri de condamnare față de petent și nu există informații că s-ar fi pus în mișcare acțiunea penală față de acesta în legătură cu alte fapte penale'.
Termenul de reabilitare s-a împlinit în cursul lunii iulie 2025
'Conform art. 168 C.pen., cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întruneşte următoarele condiţii: nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166 C.pen. şi a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri. Astfel, potrivit art. 166 alin. (1) C.pen., condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene: a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani; b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani. De asemenea, potrivit art. 167 alin. (5) C.pen., în cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea şi curge de la data executării ultimei pedepse', se mai arată în motivarea Tribunalului București.
În cazul lui Cristian Borcea, pedeapsa cea mai grea este pedeapsa de 5 ani închisoare.
Or, luând act că acesta a fost liberat condiționat la data de 06.11.2019, având un rest rămas neexecutat de 608 zile, instanța reține că termenul de reabilitare s-a împlinit în cursul lunii iulie 2025.
'În privința obligațiilor de a achita cheltuielile judiciare avansate de către stat și de a îndeplini obligațiile civile stabilite prin hotărârile de condamnare, având în vedere înscrisurile depuse odată cu cererea inițială, precum și dovada suplimentară depusă cu ocazia termenului de judecată din data de 20.11.2025, tribunalul reține că petentul a făcut dovada executării în integralitate a tuturor acestor obligații, aspect de altfel confirmat în legătură cu sumele a căror recuperare intră în atribuțiile acesteia', potrivit judecătorilor.
Pentru toate aceste motive, Tribunalul București a admis cererea de dispunere a reabilitării judecătorești, formulată de către Cristian Borcea.
Ca atare, instanța a dispus reabilitarea judecătorească a acestuia și mai hotărât comunicarea, spre știință, a sentinței motivate către IGPR – Serviciul cazier judiciar, statistică și evidențe operative.
Sursa text: portal instanțe de judecată și rejust.ro
Sursa foto: Facebook
OBSERVAȚII:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
(0)تعليقات