Finlanda și-a blindat frontiera cu Rusia pentru a contracara o serie de atacuri hibride ale Kremlinului. Ministra finlandeză de Interne vorbește deja despre dezvoltarea proiectului

Finlanda și-a blindat frontiera cu Rusia pentru a contracara o serie de atacuri hibride ale Kremlinului. Ministra finlandeză de Interne vorbește deja despre dezvoltarea proiectului
View on original source
Category: Politics
Share
Archive
Like
Finlanda a finalizat construirea unei bariere de 200 de kilometri de-a lungul graniței sale cu Rusia. Bariera include un gard metalic cu o înălțime de aproximativ 4,5 metri, un drum adiacent și o fâșie defrișată. În zona securizată sunt montate camere de supraveghere, lumini, senzori și difuzoare. Echipamentul tehnic este conceput pentru a notifica automat polițiștii de frontieră cu privire la activități suspecte. Proiectul a costat Finlanda 356 de milioane de euro pentru construcție, iar mentenanța este de așteptat să coste în jur de 2-3 milioane de euro pe an. Gardul traversează 17 municipalități, întinzându-se din Laponia până la coasta Golfului Finlandei, și trece prin terenuri deținute de aproximativ 1.000 de persoane. Statul le-a plătit în total aproximativ 3 milioane de euro drept despăgubiri. De pildă, Raimo Jokela, proprietar de terenuri în municipalitatea Virolahti, din sudul Finlandei, a adus cazul în instanță, argumentând că bariera i-a redus veniturile obținute din arendarea terenurilor agricole. Jokela și rudele sale au cerut instanței să dispună reorientarea gardului, dar instanța a respins solicitarea. Gardul este menit să prevină trecerile ilegale ale frontierei, respectiv utilizarea de către Rusia a migranților ca armă hibridă împotriva Europei. Puterea de la Helsinki a început să discute proiectul în toamna anului 2022, după ce dictatorul Vladimir Putin a anunțat o campanie de mobilizare militară, context în care aproape 17.000 de ruși au intrat în Finlanda într-un singur weekend. Construcția efectivă a proiectului a început în primăvara anului 2023. Granița ruso-finlandeză se întinde pe o lungime totală de aproximativ 1.300 de kilometri, iar gardul finalizat acoperă secțiuni dispersate de-a lungul frontierei. În toamna anului 2023, autoritățile de la Helsinki au închis granița cu Rusia pe fondul unei creșteri accentuate a numărului de străini care încercau să intre în Finlanda. Majoritatea erau cetățeni din Siria, Somalia și Yemen. Helsinki consideră că Moscova a creat în mod deliberat criza migranților. Vorbind astăzi la o conferință de presă desfășurată în apropierea punctului de frontieră Nuijamaa, situat în sud-estul Finlandei, ministra finlandeză de Interne, Mari Rantanen, a declarat că ar putea fi necesară, la un moment dat, extinderea barierei. 'Cred că trebuie să evaluăm dacă este nevoie de mai mult. Ceea ce avem nevoie în mod special constă în finanțarea UE pentru statele membre estice, astfel încât proiecte de acest tip să poată fi finanțate', a spus Rantanen. Construirea gardului de frontieră a fost necesară, deoarece situația de securitate a Europei s-a schimbat semnificativ pe fondul războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei, precum și al utilizării diverselor operațiuni de influențare hibridă, a menționat înalta oficială de la Helsinki. 'În această situație, fiecare stat trebuie să aibă grijă de propria securitate și de inviolabilitatea frontierelor sale', a subliniat ministra. Tehnologia dronelor a avansat cu pași repezi, dar un gard la graniță este în continuare 'considerat drept cea mai bună soluție pentru controlul mulțimilor', a declarat managerul proiectului de construire a barierei, Erkki Matilainen. Nu în ultimul rând, punctele terestre de trecere a frontierei dintre Finlanda și Rusia vor rămâne închise 'până la o nouă notificare'. (surse: AICI și AICI)

(0)Comments

 

A note on cookies

Newshunt uses essential cookies to keep you signed in and to remember your language and country, so the site works the way you expect. With your permission, we'd also like to use analytics cookies to understand how people use Newshunt and improve it over time.

Accepting only affects analytics. To learn more, view our Privacy Policy or Terms & Conditions.