Maria Piţurcă, apariţie neaşteptată! CANCAN.RO are imagini exclusive cu cea mai recentă ieşire în public a soției lui Victor Pițurcă, iar noul ei 'street style' este, fără îndoială, unul care merită văzut. Aceasta a fost surprinsă într-un moment cât se poate de obișnuit, însă un detaliu al apariției sale a transformat o simplă plimbare într-o scenă de urmărit până la capăt.
Maria și Victor Pițurcă formează un cuplu de mai bine de trei decenii și au împreună doi copii. Au preferat, în general, discreția, însă de-a lungul timpului au existat și câteva episoade care le-au pus serios la încercare relația.
Maria Pițurcă a dat moda peste cap! Aerul de vară, prezent și în septembrie
Deși a trecut de mult de vârsta adolescenței, sufletul doamnei Pițurcă pare să fi rămas mereu tânăr, iar aparițiile sale vestimentare ne-au atras de fiecare dată atenția. Relaxată și cu zâmbetul pe buze, aceasta își poartă cu naturalețe ținutele, indiferent de ocazie.
Pentru o simplă ieșire la magazin, de unde și-a achiziționat câteva pachete de țigări, Maria a optat pentru o ținută în tendințe, cu un aer adolescentin. Soția lui Victor a purtat un maiou albastru cu volane și o pereche de bermude din denim, însă surpriza a venit din partea încălțămintei: o pereche de papuci roz cu blăniță, foarte comozi, am zice noi. Adevărul este că suntem deja în luna septembrie, însă temperaturile de afară încă ne mai păstrează în atmosfera zilelor de vară. Așa că, până la urmă, papuceii roz cu blăniță par să fie undeva între două anotimpuri: prea călduroși pentru vară, dar parcă prea devreme pentru toamnă.
A completat ținuta cu o geantă albastră de mici dimensiuni și un machiaj lejer, în ton cu apariția sa relaxată. Nici coafura nu a fost una complicată, Maria alegând să își lase părul desfăcut, pentru un look cât mai natural.
După ce și-a terminat cumpărăturile, aceasta a ieșit din magazin și s-a îndreptat către mașină. Așa s-a încheiat o ieșire aparent banală, care a oferit însă câteva cadre numai bune de admirat.
NU RATA: Vica Blochina, dezvăluiri despre relația actuală cu Victor Pițurcă: 'Problema este partea financiară'
CITEŞTE ŞI: Victor Pițurcă, acuzații grave la adresa FRF după ce Mircea Lucescu a leșinat în cantonamentul Naționalei: 'I-au pus viața în pericol'
(0)Comments