Bîrligea a părăsit FCSB în ultima fereastră de mercato și s-a transferat sub formă de împrumut la Frosinone, pentru 1,5 milioane de euro. Italienii au și o clauză de transfer definitiv în valoare de alte 3,5 milioane de euro.
De ce a picat mutarea lui Bîrligea la Genoa
Răzvan Raț a explicat că formația lui Dan Șucu avea deja suficiente variante pentru ofensivă, motiv pentru care conducerea 'grifonilor' nu a continuat discuțiile pentru o mutare a lui 'Bîrli-gol' pe Luigi Ferraris.
'Daniel Bîrligea ne-a fost propus (n.r. la Genoa), înainte să ajungă la Frosinone. Plătisem banii pe Colombo, îl luasem pe Havel, dar îl aveam și pe Vitinha. Aveam deja prea multe opțiuni.
În același timp, ne-am fi gândit de două ori, dacă Bîrligea ar fi fost cu adevărat o opțiune pentru noi, pentru că mai există o problemă: a pașaportului, pentru că e românesc.
Am avut deja o experiență cu Nicole Stanciu, iar când aduci un jucător român trebuie să zbârnâie, pentru că lucrurile astea se pot interpreta', a explicat Răzvan Raț, conform sport.ro.
În cele din urmă, Genoa nu a avansat negocierile, dar Bîrligea a ajuns totuși la Frosinone, unde are șansa să demonstreze că poate face față nivelului din Serie A.
Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google
(0)Comments