Câte ore petrece, de fapt, un copil 'bifând' activități după școală, fără ca vreuna dintre ele să-i rămână cu adevărat în minte? Este întrebarea de la care a pornit președinta Asociației PLAYducation, Ancuța Dîrle, atunci când a conceput noul program afterschool care începe din 14 septembrie 2026, în Merișor/ Tăuții Măgherăuș. Programul, dedicat copiilor cu vârste între 6 și 13 ani, pleacă de la o observație simplă, dar pe care mulți părinți o simt zilnic: după orele de curs, copiii nu au nevoie doar de cineva care să-i ajute la teme, ci și de spațiu și timp în care să se descopere pe ei înșiși și să învețe cum să colaboreze cu ceilalți. Teme, da, dar nu doar atât! În fiecare zi de școală, copiii primesc sprijin la teme și consolidarea materiei la toate disciplinele. Partea inovatoare vine însă după: un bloc de activități gândit să dezvolte alte tipuri de competențe decât cele notate în catalog.
Nucleul programului este dezvoltarea socio-emoțională, construită pe modelul internațional CASEL (Collaborative for Academic, Social, and Emotional Learning), care funcționează pe cinci direcții esențiale: conștiința de sine, autogestionarea emoțiilor, empatia și conștiința socială, abilitățile de relaționare și luarea de decizii responsabile.
Prin joc, poveste și discuții ghidate de specialiști, copiii exersează să-și recunoască emoțiile, să comunice eficient și să rezolve constructiv conflictele apărute în grup. Activități STEAM, jocuri educative și povești, în loc de 'încă o oră de curs'
Programul mai include activități STEAM (construcții, roboței, experimente și proiecte practice), exerciții de gândire critică potrivite vârstei, povești educaționale folosite ca punct de plecare pentru proiecte de grup, colaborări cu voluntari internaționali și activități de muzică și ritmografie. Totul este organizat pe tematici lunare, iar învățarea se face prin jocuri și activități interactive, astfel încât copiii să învețe fără senzația că fac 'o lecție în plus' după o zi întreagă petrecută în bănci.
'Ne dorim ca fiecare oră petrecută la centru să aibă sens, să nu fie doar o activitate bifată, ci o experiență care rămâne cu copilul,'
spune Ancuța Dîrle, președinta Asociației PLAYducation, un pedagog dedicat, cu experiență, studii de licență și master în pedagogie. Cum se înscriu copiii Programul funcționează de luni până vineri, între orele 12:00 și 17:00, în fiecare zi de școală. Abonamentul lunar costă 450 de lei. Opțional, se poate opta pentru masă de prânz, iar pentru prezența ocazională se poate achita 40 de lei/zi.
Înscrierile se fac online, prin formularul: https://forms.gle/1a5S18Mq5dXyiVUG9.
Informații suplimentare sunt disponibile pe WhatsApp, la numărul +40 736 930 58, sau pe paginile de Facebook și Instagram ale asociației:
https://www.facebook.com/asociatia.playducation
https://www.instagram.com/asociatia.playducation Despre Asociația PLAYducation
Asociația PLAYducation activează în Merișor, Tăuții Măgherăuș, și derulează activități educaționale non-formale și tabere de vară pentru copii încă din 2021. Începând cu 14 septembrie 2026, organizația oferă acest program afterschool structurat pe durata întregului an școlar.
(0)Comments