Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 76,4 milioane de lei (14,54 milioane de euro).
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,33%, până la 34.337,91 puncte.
Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni, a închis în scădere cu 0,31%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un regres de 0,35%. Indicele BET-FI a coborât cu 0,77%.
De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,43%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a scăzut cu 0,34%.
Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a coborât cu 0,12%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi de 9,8 milioane de lei, urmate de acţiunile Băncii Transilvania, cu 9,12 milioane de lei, şi cele ale Romgaz, cu 5,3 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Electro-Alfa International (+5,51%), ale ROCA Industry HoldingRock1 (+4,75%) şi ale Societăţii Energetice Electrica (+2,95%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Green Tech International (-11,94%), Bermas (-6,36%) şi AETA (-6,02%).
(0)Comments