Superliga: Spectacol în Bănie, Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 4-0

Superliga: Spectacol în Bănie, Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 4-0
View on original source
Category: Sports
Share
Archive
Like
Echipa campioană a României, Universitatea Craiova, a învins luni seara, pe teren propriu, scor 4-0, gruparea vicecampioană, Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a opta din Superligă. Clujenii au rezistat în prima repriză de pe stadionul Ion Oblemenco, dar s-au apărat, având trecut un mare zero în dreptul şuturilor la poartă şi cornerelor. Şi a fost 0-0 la pauză. Campioana a avut însă un forcing extraordinar în startul părţii secunde. Al-Hamlawi a deschis scorul în minutul 47, înscriind frumos, la vinclu, primul său gol stagional. Tot atacantul palestinian a mărit avantajul oltenilor, în minutul 52, apoi Screciu a înscris al treilea gol al gazdelor, în minutul 55. Lukic a ratat prima ocazie importantă a oaspeţilor, în minutul 63, când a trimis peste poartă, dar craiovenii au revenit în atac şi Elisor a stabilit rezultatul final, Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 4-0 şi oltenii sunt pe 4, cu 14 puncte, în timp ce 'şepcile roşii' ocupă poziţia a 14-a, cu 9 puncte. UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk (A. Creţu 86), Stevanovic, Screciu – Carlos Mora, Cicâldău (Joao Lameira 76), T. Băluţă, Bancu – D. Matei (Băsceanu 83) , Al-Hamlawi (Elisor 75), Etim (Tavares 83). ANTRENOR: Filipe Coelho UNIVERSITATEA CLUJ: Lefter – Mikanovic, Poulolo, I. Cristea, Chipciu – Bic, G. Simion (Pedro Pinho 54) – Macalou (Nistor 69), Drammeh (M. Ştefănescu 54), O. Mendy (A. Gheorghiţă 83) – Lukic (Alibek Aliev 83). ANTRENOR: Cristiano Bergodi Cartonaşe galbene: - / Cristiano Bergodi, Chipciu 28, Macalou 45+1 Arbitri: George Cătălin Roman - George Florin Neacşu, Alexandru Adrian Filip Arbitri VAR: Horia Gabriel Mladinovici - Adrian Sorin Costreie

(0)Comments

 

A note on cookies

Newshunt uses essential cookies to keep you signed in and to remember your language and country, so the site works the way you expect. With your permission, we'd also like to use analytics cookies to understand how people use Newshunt and improve it over time.

Accepting only affects analytics. To learn more, view our Privacy Policy or Terms & Conditions.