Accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane

Accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane
View on original source
Category: Politics
Share
Archive
Like
Astăzi, 8 septembrie, în jurul orei 13,05, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au intervenit la un eveniment rutier pe DN2B, în afara localității Șendreni. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Piscu, ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și semiremorcă, condus de un bărbat în vârstă de 32 de ani. În urma impactului, au fost răniți conducătorul autoturismului, două tinere în vârstă de 20, respectiv 21 de ani, precum și un minor în vârstă de un an, pasageri în autoturism. Aceștia au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Ambii conducători auto au fost testați cu privire la consumul de alcool, precum și la consumul de substanțe interzise, rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier. The post Accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane first appeared on Ziar independent din Galați.

(0)Comments

 

A note on cookies

Newshunt uses essential cookies to keep you signed in and to remember your language and country, so the site works the way you expect. With your permission, we'd also like to use analytics cookies to understand how people use Newshunt and improve it over time.

Accepting only affects analytics. To learn more, view our Privacy Policy or Terms & Conditions.