Turnul Eiffel a fost închis, personalul a intrat în grevă după ce un grup religios hindus a cerut să nu vadă femei pe traseu

Turnul Eiffel a fost închis, personalul a intrat în grevă după ce un grup religios hindus a cerut să nu vadă femei pe traseu
View on original source
Category: Politics
Share
Archive
Like
Site-ul oficial al celebrului obiectiv turistic din capitala Franţei a invocat "motive operaţionale" pentru închiderea Turnului Eiffel, scrie Agerpres. Însă cotidianul francez Le Parisien, citând mai mulţi angajaţi, a relatat că greva a fost declanşată de un incident petrecut sâmbătă, când personalul de sex feminin a fost retras de la etajul al treilea al turnului la solicitarea unui grup religios hindus compus din aproximativ 100 de persoane. Grupul a fost însoţit apoi doar de personal exclusiv masculin în timpul vizitei, potrivit relatărilor din presa franceză. Incidentul a stârnit un val de indignare în capitala Franţei, iar primarul Parisului, Emmanuel Gregoire, şi-a exprimat sprijinul pentru angajaţii care au protestat. "Egalitatea dintre femei şi bărbaţi nu se va opri niciodată la baza monumentelor noastre istorice, nici în vreun alt loc din acest oraş. Ea trebuie să se aplice peste tot şi tuturor", a declarat edilul francez, membru al Partidului Socialist, adăugând totodată că va iniţia o anchetă. Firma care administrează Turnul Eiffel recunoaște că a luat o decizie greșită Ariel Weil, primarul diviziunii administrative Paris Centre şi preşedintele companiei care administrează Turnul Eiffel, a declarat la rândul său că înţelege nemulţumirea angajaţilor. "Niciun motiv de ordin religios nu ar putea justifica o distincţie bazată pe gen sau pe oricare alt criteriu discriminatoriu în ceea ce priveşte primirea publicului. A sosit momentul pentru claritate", a scris Ariel Weil pe reţeaua de socializare X. Valerie Pecresse, preşedinta conservatoare a regiunii Ile-de-France, s-a declarat şocată de faptul că, în timpul unei vizite organizate la Turnul Eiffel, "o delegaţie hindusă, din care făceau parte şi reprezentanţi religioşi, a cerut ca angajatele să fie îndepărtate de pe traseul lor". Deocamdată nu este clar când va fi redeschis Turnul Eiffel. Reprezentanţii angajaţilor consideră că incidentul a fost "complet inacceptabil", potrivit Le Parisien. Compania care gestionează Turnul Eiffel a recunoscut într-un comunicat de presă că a luat o decizie greşită, a relatat acelaşi cotidian francez.

(0)Comments

 

A note on cookies

Newshunt uses essential cookies to keep you signed in and to remember your language and country, so the site works the way you expect. With your permission, we'd also like to use analytics cookies to understand how people use Newshunt and improve it over time.

Accepting only affects analytics. To learn more, view our Privacy Policy or Terms & Conditions.