Marius Baciu (51 de ani), care are bagajele făcute, scăpând de demisie de la FCSB la cererea suporterilor, a fost umilit public de fostul fotbalist român Marcel Pușcaș (65 de ani).
FCSB continuă să stea pe un butoi cu pulbere, iar antrenorul Marius Baciu trece printr-o situația mai mult decât ingrată. Nu a scăpat nici de criticile dure ale lui Marcel Pușcaș.
Marius Baciu a ajuns băraia de joc a lui Marcel Pușcaș, care spune despre tehnicianul de la FCSB că va prinde un contract de 500.000 de euro la Al Hazliu
Eșecul celor de la FCSB cu Dinamo, 1-2, în etapa 8 a Superligii, l-a determinat pe patronul echipei roș-albastre, să anunțe plecarea antrenorului Marius Baciu.
S-a răzgândit după 10 minute, timp în care susține că ar fi vorbit cu Gheorghe Mustață, liderul suporterilor din Peluzei Nord.
Mesajul șefului galeriei a fost clar: fanii vor ca lui Baciu să i se mai dea o șansă, iar acesta va rămâne la meciurile cu Petrolul și Universitatea Craiova, în care trebuie să ia 4 puncte.
Acest lucru l-a determinat pe fostul internațional român Marcel Pușcaș să-l umilească pe Marius Baciu, pe care-l vede pregătind doar echipe care nu există.
'Vrea și el să fie antrenor. O să aibă un CV și prinde și el apoi un contract la Al Hazliu și ia 500.000 – 1.000.000 și cu asta basta', a spus Marcel Pușcaș, potrivit Fanatik.
După 8 etape, FCSB este pe locul 6, cu 11 puncte, la 6 de liderul Dinamo, echipă care este urmată de Rapid, petrolul, Universitatea și Farul.
Partida de pe teren propriu cu Petrolul se joacă pe 14 septembrie, de la ora 21:00, iar confruntarea de la Craiova, împotriva campioanei, are loc 5 zile mai târziu, de la 20:30.
Marius Baciu este apărat de fostul lui coleg de la Steaua, Valeriu Răchită
Alți oameni de fotbal nu sunt atât de duri cu Marius Baciu și privesc cu multă compasiune situația pe care o traversează tehnicianul de la FCSB.
Valeriu Răchită, fostul lui coleg de la Steaua, regretă ceea ce i se întâmplă lui Baciu, dar, în același timp, spune că este numai vina lui.
'S-a expus, S-a umilit, a ajuns într-o situație în care toată lumea vorbește urât de el. Și-a făcut-o cu mâna lui, ca să spun așa.
Nu te duci la FCSB decât dacă vrei să iei un salariu și să faci pe antrenorul, pentru că știm cine face echipa, cine face schimbările, cine decide tot acolo', a transmis Răchită.
La rândul lui, Eugen Neagoe, fără angajament din martie, când a plecat de pe banca tehnică a celor de la Petrolul, recunoaște că îi pare rău pentru tot ce i se întâmplă lui Baciu.
'Sunt în relații bune cu el, îmi este prieten. Au fost antrenori care în 20 și ceva de meciuri n-au câștigat un meci. Și nu s-a scris urât despre antrenorii respectivi niciodată.
Văd că Baciu a fost luat în colimator de absolut toată lumea. Știm cu toții ce se întâmplă la FCSB, că patronul se implică foarte mult și ăsta nu mai este un secret pentru nimeni.
Baciu A jucat foarte mulți ani pentru Steaua, a câștigat trofee și nu merită să pățească ce pățește în acest moment. Sigur, patronul este cel care decide', a spus Neagoe.
(0)Comments