Incendiu într-un bloc din municipiul Sibiu/ 21 de persoane, evacuate de pompieri, alte 24 au ieşit singure

Incendiu într-un bloc din municipiul Sibiu/ 21 de persoane, evacuate de pompieri, alte 24 au ieşit singure
View on original source
Category: Blend
Share
Archive
Like
Pompierii au intervenit, luni seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un apartament dintr-un bloc din municipiul Sibiu. Un număr de 21 de persoane au fost evacuate de pompieri, două fiind monitorizate în apartamente, iar alte 24 au ieşit singure din clădire. 'Pompierii sibieni intervin de urgenţă pe strada Ţiglari din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la un apartament. La faţa locului sunt mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD. Incendiul se manifestă generalizat la interior apartamentului', a anunţat ISU Sibiu. Ulterior, au fost trimise încă o autospecială de transport personal şi două echipaje SAJ. 'Din bloc au fost evacuate de către pompieri un număr de 21 persoane. Alte 2 persoane sunt monitorizate în apartamente. Un număr de 24 de persoane s-au autoevacuat din imobil', a transmis sursa citată. Incendiul a fost stins, dar pompierii acţionează pentru evacuarea fumului.

(0)Comments

 

A note on cookies

Newshunt uses essential cookies to keep you signed in and to remember your language and country, so the site works the way you expect. With your permission, we'd also like to use analytics cookies to understand how people use Newshunt and improve it over time.

Accepting only affects analytics. To learn more, view our Privacy Policy or Terms & Conditions.