Sportivul CS Unirea Alba Iulia, Ionuț Alin Zincă, a obținut medalia de aur și titlul de campion la proba de lungă distanță din cadrul Campionatelor Sud-Est Europene de Orientare, desfășurate zilele trecute în Serbia.
Performanța confirmă valoarea și forma sportivă foarte bună a lui Ionuț Zincă, unul dintre cei mai valoroși reprezentanți ai orientării sportive din România, cu rezultate deosebite atât la competițiile naționale, cât și la cele internaționale.
Sportivul CS Unirea Alba Iulia a avut o evoluție foarte bună și în probele de sprint, ștafetă și medie distanță, pe care le-a încheiat pe locul 4.
'Felicitări, Ionuț Alin Zincă, campion al Europei de Sud-Est la lungă distanță! De mulți ani, Ionuț obține rezultate foarte bune la competițiile naționale și internaționale, iar această nouă performanță confirmă seriozitatea, disciplina și munca depusă constant.
Medalia de aur este pe deplin meritată și ne bucură foarte mult.
Îi doresc mult succes și rezultate la fel de bune la viitoarele competiții!', a transmis Marius Anghel, instructorul sportiv al secției de orientare din cadrul CS Unirea Alba Iulia.
Orientarea este un sport complex, care îmbină rezistența fizică, viteza, capacitatea de concentrare și luarea rapidă a deciziilor.
Concurenții trebuie să parcurgă, într-un teren necunoscut, de cele mai multe ori împădurit, un traseu alcătuit dintr-o succesiune de posturi de control.
Folosind harta și busola, fiecare sportiv își stabilește propria rută între punctele de control, iar câștigător este cel care finalizează corect traseul în cel mai scurt timp.
Prin urmare, performanța presupune nu doar o pregătire fizică foarte bună, ci și precizie, experiență și o capacitate excelentă de orientare.
Conducerea CS Unirea Alba Iulia îl felicită pe Ionuț Zincă și pe instructorul sportiv Marius Anghel pentru rezultatele obținute și le urează mult succes la viitoarele competiții!
(0)Comments