Rețeaua Medicală Arcadia și Institutul Național de Boli Infecțioase 'Prof. Dr. Matei Balș' din București au semnat la Iași, un protocol de colaborare pentru dezvoltarea proiectului 'Prevenția bolilor transmisibile. Testare, diagnostic, tratament'. Proiectul vizează infecția cu HIV și infecțiile cu virusurile hepatitice B, D și C și reprezintă o premieră în România prin implicarea unei rețele medicale private într-un proiect de screening desfășurat împreună cu o instituție medicală publică de interes național.
Protocolul a fost semnat de Dan Fiterman, Fondator și Director General al Rețelei Medicale Arcadia, de As. univ. dr. Adrian Gabriel Marinescu, Manager al Institutului Național de Boli Infecțioase 'Prof. Dr. Matei Balș' și Acad. prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, Președinte Comisia pentru Sănătate din Senatul României, în cadrul deschiderii Conferințelor Medicale Arcadia 2026.
Evenimentul s-a desfășurat în zilele de 4 și 5 septembrie, la Palatul Culturii din Iași, și a reunit peste 400 de medici și profesioniști din domeniul sănătății.
Screening pentru HIV și hepatitele virale
Prin protocolul semnat, cele două instituții stabilesc cadrul de colaborare pentru testarea infecției cu HIV și a infecțiilor cu virusurile hepatitice B, D și C. Testarea va fi realizată cu ajutorul testelor rapide puse la dispoziție de Rețeaua Medicală Arcadia.
Persoanele cu rezultate pozitive vor beneficia de evaluare medicală și vor fi îndrumate către monitorizare, în conformitate cu ghidurile în vigoare, precum și către accesarea tratamentului în cadrul programelor naționale. Proiectul urmărește creșterea accesului la testare și depistarea precoce a acestor infecții, facilitând evaluarea și orientarea medicală a persoanelor identificate.
'Prin acest proiect, transformăm angajamentul față de prevenție într-un demers concret, construit prin colaborarea dintre medicina privată și o instituție medicală publică de referință. Ne propunem să facilităm accesul la testare și să contribuim la identificarea precoce a unor infecții care pot evolua o perioadă îndelungată fără simptome. Este un proiect cu miză reală pentru sănătatea oamenilor și un model de colaborare pe care dorim să îl dezvoltăm pe termen lung', a declarat Dan Fiterman, Fondator și Director General al Rețelei Medicale Arcadia .
Conferințele Medicale Arcadia 2026: două zile de expertiză medicală și dialog interdisciplinar
Desfășurate în Sala Voievozilor și Sala 'Henri Coandă' ale Palatului Culturii, Conferințele Medicale Arcadia au inclus șase paneluri și peste 45 de prezentări, completate de cazuri clinice, sesiuni interdisciplinare și discuții despre soluțiile și tehnologiile utilizate în practica medicală.
Temele abordate au inclus chirurgia robotică și procedurile HIPEC, navigația chirurgicală în protezarea genunchiului, terapiile moderne pentru obezitate și endoscopia bariatrică, recuperarea pacienților cu afecțiuni neurologice severe, tratamentul fibrilației atriale și al altor afecțiuni cardiovasculare, precum și subiecte din obstetrică, pediatrie și chirurgie pediatrică.
La conferințe au participat medici din Rețeaua Medicală Arcadia și din spitalele publice ieșene, cadre universitare și invitați din alte centre medicale din țară. Printre personalitățile medicinei românești prezente s-au numărat Prof. univ. dr. Dragoș Negru, Președinte de Onoare al evenimentului, Acad. prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, Prof. univ. dr. Lucian Eva, Prof. univ. dr. Doina Azoicăi, Prof. dr. Carmen Dorobăț, Prof. univ. dr. Cristina Cijevschi Prelipcean, Prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, Conf. univ. dr. Gheorghe Bălan, Dr. Bogdan Moldovan.
'Am urmărit ca programul Conferințelor Medicale Arcadia să aducă în discuție medicina așa cum este ea practicată astăzi: cazuri complexe, experiență clinică, tehnologii noi și perspective diferite asupra acelorași probleme medicale. Cele două zile au adus împreună medici din specialități și instituții diferite, iar participarea a peste 400 de profesioniști confirmă interesul pentru un astfel de schimb de experiență', a declarat Conf. dr. Daniela Druguș, Director Medical Operațional al Rețelei Medicale Arcadia și Președinte al Comitetului de Organizare al Conferințelor Medicale Arcadia 2026 .
De la cazuri clinice la soluții aplicate
Una dintre direcțiile centrale ale acestei ediții a fost conectarea informației medicale actuale cu situațiile concrete întâlnite în practica de zi cu zi. Prezentările au adus în discuție cazuri clinice, tehnici chirurgicale, opțiuni terapeutice și modalități de integrare a noilor tehnologii în îngrijirea pacienților.
Sesiunile interdisciplinare au permis analizarea cazurilor din perspectiva mai multor specialități, cu accent pe procesul decizional și pe soluțiile aplicabile în practica clinică.
Semnarea protocolului în cadrul Conferințelor Medicale Arcadia extinde rolul evenimentului dincolo de schimbul de experiență profesională și creează premisele unei colaborări cu impact direct asupra accesului populației la prevenție, testare și diagnostic precoce.
Organizatori și parteneri
Conferințele Medicale Arcadia 2026 au fost organizate de Asociația Arcadia.
Partener principal: Lilly, A Medicine Company.
Parteneri: Rețeaua Medicală Arcadia, Philips România, Fiterman Pharma, HiPP, Mega Life Care, GMS – distribuitor autorizat Samsung, Little Texas, Nestlé, Raiffeisen Bank, Synevo, TBI Bank, Töpfer, AB-Biotics și Ziarul de Iași.
Detalii despre Conferințele Medicale Arcadia:
https://conferinte.arcadiamedical.ro/
Despre Rețeaua Medicală Arcadia
Arcadia – Spitale și Centre Medicale este cea mai mare rețea medicală multidisciplinară privată din zona de Nord-Est, fondată pe o structură complexă, în continuă dezvoltare.
Echipa medicală de elită, tehnologia de ultimă generație, mediul confortabil și dotările premium sunt doar o parte dintre motivele pentru care Arcadia – Spitale și Centre Medicale este lider de sănătate în regiunea Moldovei.
(0)Comments