Un incendiu a izbucnit, luni seara, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Ţiglari din municipiul Sibiu, pompierii evacuând din imobil 21 de persoane, iar alte 24 s-au autoevacuat,
Articol de Florin Lepădatu, 07 Septembrie 2026, 22:05
Un incendiu a izbucnit, luni seara, într-un apartament dintr-un bloc situat pe strada Ţiglari din municipiul Sibiu, pompierii evacuând din imobil 21 de persoane, iar alte 24 s-au autoevacuat, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu.
Incendiul s-a manifestat generalizat la interiorul apartamentului, fiind lichidat în urma intervenţiei de urgenţă a pompierilor. La faţa locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o autospecială de descarcerare şi un echipaj SMURD, suplimentate ulterior cu o autospecială de transport personal şi două echipaje ale Ambulanţei.
Pompierii acţionează pentru evacuarea fumului, intervenţia fiind în dinamică.
(0)Comments