Ciara este însărcinată din nou, la 40 de ani. Artista așteaptă al cincilea copil

Ciara este însărcinată din nou, la 40 de ani. Artista așteaptă al cincilea copil
View on original source
Category: Entertainment
Share
Archive
Like
Ciara își mărește din nou familia. Artista, în vârstă de 40 de ani, a anunțat că este însărcinată și așteaptă al cincilea copil. Cântăreața și soțul ei, Russell Wilson, au făcut publică vestea printr-o serie de imagini în care aceasta își arată burtica de gravidă. Ciara și Russell Wilson, în vârstă de 37 de ani, au anunțat sarcina duminică, 6 septembrie, printr-o postare comună publicată pe Instagram. În imaginile distribuite, artista apare cu burtica de gravidă la vedere, iar într-una dintre fotografii se află lângă patru tricouri inscripționate cu numele copiilor familiei și un body pentru bebeluși rămas deocamdată fără nume, potrivit PEOPLE. 'Încă o persoană pe care să o iubim', au scris Ciara și Russell Wilson în dreptul postării. View this post on Instagram A post shared by Ciara (@ciara) Vestea vine la aproape trei ani după nașterea celui mai mic copil al cântăreței, Amora Princess, care a venit pe lume în decembrie 2023. Ciara va deveni mamă pentru a cincea oară Noul bebeluș va fi al cincilea copil al Ciarei și al patrulea copil biologic pe care îl are împreună cu Russell Wilson. Cântăreața este mama lui Future Zahir, în vârstă de 12 ani, din relația pe care a avut-o cu rapperul Future. După căsătoria cu Russell Wilson, în 2016, familia s-a mărit cu încă trei copii: Sienna Princess, acum în vârstă de 9 ani, Win Harrison, de 6 ani, și Amora Princess, de 2 ani. Russell îl crește alături de Ciara și pe Future. Deocamdată, cuplul nu a dezvăluit sexul viitorului copil și nici când ar urma să se nască. Ciara a vorbit în repetate rânduri despre provocarea de a-și împărți timpul între carieră și viața de familie. După nașterea Amorei, artista și-a reluat activitatea și a plecat din nou în turneu, însă și-a luat copiii cu ea. Într-un interviu acordat People în 2024, cântăreața spunea că nu și-ar fi imaginat să plece în turneu fără aceștia. 'Copiii mei au călătorit cu mine și nu aș fi putut face lucrurile în alt mod', declara Ciara. Ciara și-a luat cei patru copii în turneu Artista povestea că momentele petrecute alături de familie între concerte au reprezentat una dintre cele mai frumoase părți ale perioadei în care se afla pe drumuri. Copiii au avut ocazia să petreacă timp inclusiv cu artiștii care participau la turneu, iar Ciara spunea că întreaga experiență a avut o energie aparte. 'A fost cea mai frumoasă perioadă alături de copiii mei. M-am gândit: «Despre asta este viața». Sunt micile bucurii ale vieții. Sunt atât de recunoscătoare', povestea artista. CITEȘTE ȘI: Soția lui Cristiano Ronaldo a atras toate privirile la Veneția! Georgina Rodriguez a purtat bijuterii scumpe și un decolteu amețitor Se iubește sau nu Bebe Rexha cu Jordan Clarkson? Ce spune cântăreața despre zvonurile idilei cu baschetbalistul de la Knicks

(0)Comments

 

A note on cookies

Newshunt uses essential cookies to keep you signed in and to remember your language and country, so the site works the way you expect. With your permission, we'd also like to use analytics cookies to understand how people use Newshunt and improve it over time.

Accepting only affects analytics. To learn more, view our Privacy Policy or Terms & Conditions.