Universitatea Craiova a încheiat în forță etapa a opta din Liga 1. Campioana României a obținut o victorie categorică, scor 4-0, în fața Universității Cluj, în partida disputată luni seara pe stadionul Ion Oblemenco.
0-0 la pauză, după o primă repriză fără ocazii
Universitatea Cluj a reușit să țină piept formației oltene în prima parte a întâlnirii. Oaspeții au mizat pe o organizare defensivă atentă și au închis bine spațiile.
'Șepcile roșii' nu au reușit însă să pună în pericol poarta adversă. La finalul primei reprize, clujenii nu aveau niciun șut pe poartă și niciun corner. Craiovenii nu au găsit drumul spre gol, astfel că cele două echipe au intrat la cabine la egalitate, 0-0.
Al-Hamlawi a declanșat festivalul de goluri
Situația s-a schimbat radical după pauză. Universitatea Craiova a început partea secundă într-un ritm mult mai intens, iar presiunea gazdelor a fost răsplătită rapid.
În minutul 47, Al-Hamlawi a deschis scorul cu o execuție spectaculoasă. Atacantul palestinian a trimis mingea la vinclu și a marcat primul său gol din actualul sezon.
Doar cinci minute mai târziu, același Al-Hamlawi a lovit din nou. Craiova a făcut 2-0 în minutul 52, iar diferența a devenit și mai mare în minutul 55. Screciu a înscris pentru 3-0 și a apropiat campioana de o victorie fără emoții.
Universitatea Cluj a încercat să reacționeze. Lukic a avut cea mai bună oportunitate a formației ardelene în minutul 63, însă atacantul a trimis mingea peste poartă.
Elisor a stabilit scorul final
Universitatea Craiova nu a redus ritmul și a continuat să atace. Eforturile gazdelor au fost răsplătite încă o dată, Elisor înscriind golul de 4-0 și stabilind rezultatul final al confruntării.
Succesul o urcă pe Universitatea Craiova pe locul patru în clasamentul Superligii, cu 14 puncte. De partea cealaltă, Universitatea Cluj traversează o perioadă dificilă și ocupă poziția a 14-a, cu 9 puncte.
Caseta tehnică
Univ.Craiova: L. Popescu – Romanchuk (A. Creţu 86), Stevanovic, Screciu – Carlos Mora, Cicâldău (Joao Lameira 76), T. Băluţă, Bancu – D. Matei (Băsceanu 83) , Al-Hamlawi (Elisor 75), Etim (Tavares 83). Antrenor: Filipe Coelho.
U Cluj: Lefter – Mikanovic, Poulolo, I. Cristea, Chipciu – Bic, G. Simion (Pedro Pinho 54) – Macalou (Nistor 69), Drammeh (M. Ştefănescu 54), O. Mendy (A. Gheorghiţă 83) – Lukic (Alibek Aliev 83). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonaşe galbene: – / Cristiano Bergodi, Chipciu 28, Macalou 45+1
Arbitri: George Cătălin Roman – George Florin Neacşu, Alexandru Adrian Filip
(0)Comments